All rise !

Nu-mi inchipuiam vreodata ca am sa ajung sa pun piciorul intr-o sala de judecata. Cu toate ca participarea publicului larg este libera, nu am avut niciodata impulsul necesar unei astfel de experiente. Este exact ca in Stand Up Comedy, doar ca nu ai voie cu seminte, bautura si sa aplauzi cu pofta. In schimb, de amuzat, te amuzi copios. Mi-am imaginat tot timpul ca salile de judecata sunt toate la fel, asa cum le vedeam in serialele americane: spatioase, cu loja avocatilor, cu boxa acuzatilor, cu cea a martorilor si, bineinteles cu scaunul regesc al judecatorului, pe care-l apuca din cand in cand cate-un tic nervos de batut cu ciocanul in masa. Probabil ca-i placeau tare mult snitelele! Am avut, insa, o mare dezamagire care s-a transformat pana la sfarsit intr-o mare scarba. Salile de judecata in tribunalele romanesti sunt ca niste garsoniere confort 3 in care mananci, te scarpini, te pisi si iti faci si temele pentru a doua zi. Dupa cum am vazut ca se desfasoara actul de justitie in Romania, ma intreb daca nu cumva si deliberarea se face tot in aceeasi sala, dupa program. Poate judecatorilor le place sa discute cu sufletele celor care bantuie Tribunalul de atata asteptare si dupa atatea amanari ale termenelor.
Sunt in proces cu SPR pentru o nenorocita de amenda, pe care, daca stiam ca voi astepta o vesnicie, o plateam fara sa-mi mai pun orgoliul in actiune. JUR ca nu se va mai repeta! Domnilor politisti, va invit sa-mi ardeti cateva amenzi pentru ingrasarea bugetului MAI-ului ca oricum le platesc fara sa ma mai uit. Eram al 26-lea de pe lista tartorului, din 51, asa ca mi-am inchipuit c-o sa fie floare la ureche, mai ales ca stiam c-o sa si castig.
Si, a-nceput adevaratul “calvar” de justitie de prin curtile noastre, cu avocati si avocatei care mai de care mai pricajiti, cum se imbulzeau sa puna mana pe un coltisor de dosar pentru a-l molfai putin, inainte de marea confruntare. De parca nu ar fi avut acasa toate documentele de la dosar. Aud, in surdina cum judecatoarea incerca sa patrunda cu glasul ei de soparla pitigaitoare pana in fund. Fundul salii, bineinteles! Fireste ca eram acolo, sa-i sorb fiecare chitcait pe care-l scotea si fiecare grimasa pe care-o afisa, pe un chip plictisit si batran ca al unei vaci de prasila.
-Dosarul 5, dosarul 20, 21, 22, 23, 24, 25.... Ura, vine si al meu! .....27, 28 , 29.....
Hei, hei, ce se intampla? Am castigat in lipsa? Am pierdut cumva fiindca nu am auzit din cauza unei simple basini, pe care grasa din fata mea a dispus s-o elibereze tocmai aici unde orice lucru este interzis?
Ma duc la gardian si-l trezesc din amorteala cu un rasuflat in ceafa: Bre, dar numarul meu? Unde este? Am castigat?
-Nu, dom-le, stati ca acum se discuta anularile, apoi o sa-nceapa procesele?
-Ce anulari, ce procese? Stiu sigur ca m-au sarit la numar si basta!
Am asistat la cateva ore de plictis total in care avocatii pe care-i credeam luptatori in corida se transformasera in niste fetite bune de pus in virtina la Amsterdam. N-am auzit sa se bata cu pumnul in piept, n-am auzit sa invoce legi, articole, paragrafe. N-am auzit decat: d-na presedinta... , dar va rog d-na presedinta. Nimic. Parca era un film mut.
Situatia s-a mai schimbat, odata cu rarefierea aerului din sala, dupa ce toti tiganii si taranii au decis sa-si ia cardul de neamuri si sa plece acasa, probabil si ei dezamagiti ca serialul de astazi nu a fost asa de plin de umor ca cel de data trecuta.
Am asistat la o incercare avocateasca a unei tinere, brunete, superbe picioare, buna de p..a domnisoara avocat care apara interesele mogulilor telefoniei mobile. Dupa cate dosare avea pe masa mi-am dat seama ca romanii sunt tepari de-a binelea si ca aceste companii de telefonie mobila nu stiu sa-si recupereze pierderile si platile catre avocati decat tot din facturile noastre. A fost singura care a mai ingaimat ceva catre judecatoare, dar nu s-a departat prea mult de turma de avocati care a precedat-o: "probele se afla la dosar", "recurs in anulare", bla bla bla...
Stateam cu botul pe labe, cand, deodata, vocea suava ca de randunica sugrumata a grefierei pronunta si numarul meu de ordine, la care, ca si ars, am sarit direct cu mana pe Sfanta Cruce ce se afla pe masa. Jur sa spun adevarul si numai adevarul... pana cand moartea ne va desparti. Oricum nu ma asculta nimeni asa ca am adoptat o pozitie de mutalau shef. Judecatoarea ma legitimeaza de parca as fi venit acolo pentru a lua un credit si ma intreaba daca doresc sa ma culc cu ea (ar vrea dumneaei). Nu, glumesc. Ma intreaba daca nu vreau sa aman procesul pentru a-mi face rost de unul din trepadusii aparatori care misunau pe acolo, prin sala.
-Sub nici o forma duduie! fu raspunsul meu imediat, oarecum revoltat de atitudinea paricopitatei care in loc sa judece cazul se trezeste sa faca un ban pentru vreun avocatel.
Incerc sa-mi dreg glasul pentru a-mi prezenta probele de nevinovatie, cand constat ca duduia deja daduse ordin ca la urmatorul termen sa fie citat si martorul mincinos.
-Ce termen, ce martor? Dar vreau sa se termine astazi totul, fiindca asa mi-a zis un prieten c-o sa fie. Daca nu ma mai prezint oare ce-o sa se intample? O sa se umfle ministerul cu 500 ron de la mine. Io-te ca nu va dau satisfactie si-o sa ma prezint si-a 2 a oara pentru inca 5 ore de plictis si 2 min. de proces.
Si-asa ca, dragii mei, o sa petrec sarbatorile de iarna in compania mult prea iubitilor aparatori ai legilor tarii, pentru o cauza care ar fi putut fi solutionata daca s-ar fi citit si acel dosar. Mi-am adus aminte ca Justitia este oarba si ca astfel se explica incapacitatea reprezentantului ei de a-mi da aviz favorabil intr-un viciu de procedura.
Am plecat ca o gogoasa desumflata, dupa ore intregi de plictiseala, in care sigur as fi facut mai multi bani decat amenda aia pricopsita si mi-am jurat ca este pentru ultima oara cand voi mai da piept cu fata legata la ochi.
Fiat justitia, et pereat mundus (Să se facă dreptate, de-ar fi să piară lumea)

0 comentarii: