Infinita rugaciune

Suntem supusi, de-a lungul vietii, unei continue rugi catre cine apucam. De cand suntem mici ne rugam in genunchi la parinti sa ne blagosloveasca cu cate o jucarie, un mic cadouas sau mai nou cu un telefon smecher. Crestem si ne vedem tot in genunchi rugandu-ne sa ne lase parintii afara pana mai tarziu, la discoteca sau mai nou in club, si bineinteles, sa ne dea cat mai multi bani. Trec anisorii si nu ne mai ridicam din genunchi, mainile ne sunt in continuare impreunate caci ne rugam catre iubita sa ne ierte ca am fost porci si am inselat-o, catre profesor sa ne treaca examenele si catre, in sfarsit, Dumnezeu sa nu afle parintii ca am lovit masina pe care am obtinut-o tot printr-o mare rugaciune. Pasim cu pasi repezi prin viata si ne vedem pe covorasul de acasa, cum ne punem catre est la rugaciunea de seara, pentru sanatate, dupa ce halim ca spartii halci de slanina, pentru mai multi bani la serviciu, dupa ce stam si lenevim in scaun pe dupa niste hartii, pentru concedierea colegului care e preferatul shefului si pentru nevasta, care nu intelege ca suntem barbati, in sfarsit.
Conditia omului in genunchi, cu mainile impreunate, nu o vom depasi niciodata si o vom ducem cat mai departe, pana cand vom ramane tot cu mainile impreunate, dar pe piept. Si tot cu fata in sus.
Doar ca va fi prea tarziu pentru o noua rugaciune.