Spicuiri prin amintiri (III)

Incerc sa-mi aduc aminte cum era prin `89, ca tot e la moda anu` asta. Acu` 20 ani aveam vreo 9 ani si ma indreptam cu pasi repezi spre 10. Eram o chichineata de copil caruia nu-i placea invatatura sub nici o forma, care se facea ca-i este rau in timpul orelor doar-doar l-ar trimite tovarasa invatatoare acasa. Ghinion, caci tovarasa se invatase cu mine si-i punea pe copii sa-mi doneze fiecare, din pachetelul lui, cate o bunatate. Nici nu va inchipuiti ce era in banca mea si cate mirosuri de parizer, salam, paine cu unt si dulciuri proaspat scoase de la cuptor imi nenoroceau simturile. Cateodata figura cu raul imi iesea, doar cand lipsea tovarasa, fiindca celelalte invatatoare erau prea naive pentru smecherul din mine. Si, de-abia asteptam sa alerg spre locul unde muncea mama, la vreo 5 km, pe culmea unui deal. Alergam intr-o suflare fiindca-mi placea printre oameni, prin praf si moloz, fiindca tot ce se construia acolo era ca un mare joc. Mai tarziu am inteles ca jocul ala era doar pentru oameni foarte mari, cand mi-a povestit mama ca acolo se construia palatul de toamna a lu` Ceausescu. Din pacate pentru el, Regretatul n-a mai reusit sa-i calce pragul fiindca si-a gasit sfarsitul impuscat langa zidul unei cladiri. Dar asta nu insemna ca eu nu puteam sa ma zbengui prin camerele lor, pe patul lu` tovarasu`, moale, tesut cu fir de aur si de-un albastru ca cerul. M-au prins securistii cum incercam sa scot un fir pretios din plapuma lu` tovarasa careia ii placea rozul, culoare ce domina intreaga sa camera. Acu`, dupa 20 de ani de democratie, sa vedeti cum arata locul de unde tovarasul ar fi trebuit sa culeaga struguri direct din vie. Totul este in curs de distrugere, iar via nu mai este ce era odata. Dar, a fost frumos sa ma aflu intr-un loc in care s-ar fi putut scrie o pagina de istorie.
Din pacate anul in care eu ma zbenguiam prin paturile comunistilor a fost unul de cotitura in viata mea ca si in cea a romanilor. Cetatenii tarii au scapat de dictatura, iar eu am scapat de invatatura. De fapt, am scapat invatatura din haturi si m-am trezit prin `90 ca aveam pictate in carnet doua note de 2 cu rosu, ca sa vada tot prostu`. Ai mei, saracii, nu stiau nimic decat atunci cand se facea sedinta cu parintii, respectiv o data pe trimestru si aflau stupefiati ca plodului nu-i placea deloc scoala si ca atunci cand il intrebau unde-s temele de la tovarasa, acestea se aflau pe foile rupte dupa usa din scara blocului si aruncate la tomberon. Stiu, eram si smecher.
Dar, a venit si vremea in care am aflat ca daca nu invat o sa ajung ca golanii ce frecau p..a in fata blocului. Si, nu-mi placea deloc ideea. Problema este ca pe vremea aia se desparteau clasele intr-a 5 a, iar jumatea buna ramanea cu preaiubita invatatoare. Restul, poposeau pe unde apucau, dupa cum le erau notele. Si, a ajuns gogosica de la clasa A la G, adica de la parfumati si gealalti, la basinosi si paduchiosi. Sau, daca-mi convenea sa stau numai printre capete seci, mi s-a propus sa merg la nou infiintata clasa de SPORT. Dar am preferat basinosii, unde, darmat psihic de conjunctura cat si de miros, am reusit sa ajung lider. Stiti zicala: "decat codas la oras, mai bine in satul tau fruntas..." Un lider paduchios, fiindca am fost diagnosticat cu Paduchis Malformatis si gazat pana la sacrificarea acestora in masa. Asa am reusit sa-mi creez anticorpi intr-o lume de prosti, fiindca, sincer, atunci mi-am dat seama ca sunt cu mult mai inteligent decat toti la un loc. Dar, mie-mi placeau inca jucariile, iar copilaria inca nu-mi trecuse, de aceea detestam invatatura. Viata-ti mai da si peste ceafa, asa ca 2 ani am fost premiant. Ok, o sa radeti, stiu ca si voi ati fi putut fi premianti in acea clasa. Dar, acu` este vorba despre mine.
Totul a pus capac fericirii psihicului meu abia reparat, cand in clasa a 7 a a sosit un coleg nou in mica comunitate de basinosi. Problema era ca noul coleg avea 15 ani si era un mare golan, repetent, de pe la blocul meu. Fiindca simteam ca aceasta comunitate va fi zdruncinata si destramata de noul venit, fiindca imi simteam postura de lider amenintata si fiindca eram un fricos, am fugit sub fusta mamei care trebuia sa gaseasca o iesire din marea problema.
Si, s-a rezolvat! Dar cum, cand, datorita cui si de ce o sa aflati alta data, fiindca ma taie o pisare si s-a cam facut tarziu.