Leapsa muzicala

Am preluat leapsa de la `mnealui si voi posta 15 melodii care-mi plac si care-mi amintesc de ceva, cineva sau altceva. Si sunt 100% romanesti...


1. Florin Chilian - Chiar daca


2. Proconsul - Zbor


3. Taxi - Ea inca ma iubeste

4. VH2 - Trece vremea

5. Phoenix - Fata verde



6. Vita de vie - Praf de stele


7. Vama - Dumnezeu nu apare la stiri


8. Holograf - Vine o zi


9. Hara - Vreau


10. Stefan Banica jr. - Mi-e dor de ochii tai


11. Cargo-Batacanda


12. Mandinga - Soarele Meu


13. Sarmalele reci - Telefonul nu mai suna


14. Directia5 - Daca ai stii


15. Zdob si Zdub - 450 de oi

Leapsa-i gata, iar cine nu-i pe faza... il iau cu lopata.

Apropo...

Despre constiinta, despre amintiri frumoase, despre voi.... va recomand sa cititi aici. Scrie bine baiatu` asta!

Spicuiri prin amintiri (III)

Incerc sa-mi aduc aminte cum era prin `89, ca tot e la moda anu` asta. Acu` 20 ani aveam vreo 9 ani si ma indreptam cu pasi repezi spre 10. Eram o chichineata de copil caruia nu-i placea invatatura sub nici o forma, care se facea ca-i este rau in timpul orelor doar-doar l-ar trimite tovarasa invatatoare acasa. Ghinion, caci tovarasa se invatase cu mine si-i punea pe copii sa-mi doneze fiecare, din pachetelul lui, cate o bunatate. Nici nu va inchipuiti ce era in banca mea si cate mirosuri de parizer, salam, paine cu unt si dulciuri proaspat scoase de la cuptor imi nenoroceau simturile. Cateodata figura cu raul imi iesea, doar cand lipsea tovarasa, fiindca celelalte invatatoare erau prea naive pentru smecherul din mine. Si, de-abia asteptam sa alerg spre locul unde muncea mama, la vreo 5 km, pe culmea unui deal. Alergam intr-o suflare fiindca-mi placea printre oameni, prin praf si moloz, fiindca tot ce se construia acolo era ca un mare joc. Mai tarziu am inteles ca jocul ala era doar pentru oameni foarte mari, cand mi-a povestit mama ca acolo se construia palatul de toamna a lu` Ceausescu. Din pacate pentru el, Regretatul n-a mai reusit sa-i calce pragul fiindca si-a gasit sfarsitul impuscat langa zidul unei cladiri. Dar asta nu insemna ca eu nu puteam sa ma zbengui prin camerele lor, pe patul lu` tovarasu`, moale, tesut cu fir de aur si de-un albastru ca cerul. M-au prins securistii cum incercam sa scot un fir pretios din plapuma lu` tovarasa careia ii placea rozul, culoare ce domina intreaga sa camera. Acu`, dupa 20 de ani de democratie, sa vedeti cum arata locul de unde tovarasul ar fi trebuit sa culeaga struguri direct din vie. Totul este in curs de distrugere, iar via nu mai este ce era odata. Dar, a fost frumos sa ma aflu intr-un loc in care s-ar fi putut scrie o pagina de istorie.
Din pacate anul in care eu ma zbenguiam prin paturile comunistilor a fost unul de cotitura in viata mea ca si in cea a romanilor. Cetatenii tarii au scapat de dictatura, iar eu am scapat de invatatura. De fapt, am scapat invatatura din haturi si m-am trezit prin `90 ca aveam pictate in carnet doua note de 2 cu rosu, ca sa vada tot prostu`. Ai mei, saracii, nu stiau nimic decat atunci cand se facea sedinta cu parintii, respectiv o data pe trimestru si aflau stupefiati ca plodului nu-i placea deloc scoala si ca atunci cand il intrebau unde-s temele de la tovarasa, acestea se aflau pe foile rupte dupa usa din scara blocului si aruncate la tomberon. Stiu, eram si smecher.
Dar, a venit si vremea in care am aflat ca daca nu invat o sa ajung ca golanii ce frecau p..a in fata blocului. Si, nu-mi placea deloc ideea. Problema este ca pe vremea aia se desparteau clasele intr-a 5 a, iar jumatea buna ramanea cu preaiubita invatatoare. Restul, poposeau pe unde apucau, dupa cum le erau notele. Si, a ajuns gogosica de la clasa A la G, adica de la parfumati si gealalti, la basinosi si paduchiosi. Sau, daca-mi convenea sa stau numai printre capete seci, mi s-a propus sa merg la nou infiintata clasa de SPORT. Dar am preferat basinosii, unde, darmat psihic de conjunctura cat si de miros, am reusit sa ajung lider. Stiti zicala: "decat codas la oras, mai bine in satul tau fruntas..." Un lider paduchios, fiindca am fost diagnosticat cu Paduchis Malformatis si gazat pana la sacrificarea acestora in masa. Asa am reusit sa-mi creez anticorpi intr-o lume de prosti, fiindca, sincer, atunci mi-am dat seama ca sunt cu mult mai inteligent decat toti la un loc. Dar, mie-mi placeau inca jucariile, iar copilaria inca nu-mi trecuse, de aceea detestam invatatura. Viata-ti mai da si peste ceafa, asa ca 2 ani am fost premiant. Ok, o sa radeti, stiu ca si voi ati fi putut fi premianti in acea clasa. Dar, acu` este vorba despre mine.
Totul a pus capac fericirii psihicului meu abia reparat, cand in clasa a 7 a a sosit un coleg nou in mica comunitate de basinosi. Problema era ca noul coleg avea 15 ani si era un mare golan, repetent, de pe la blocul meu. Fiindca simteam ca aceasta comunitate va fi zdruncinata si destramata de noul venit, fiindca imi simteam postura de lider amenintata si fiindca eram un fricos, am fugit sub fusta mamei care trebuia sa gaseasca o iesire din marea problema.
Si, s-a rezolvat! Dar cum, cand, datorita cui si de ce o sa aflati alta data, fiindca ma taie o pisare si s-a cam facut tarziu.

Amintiri parfumate.

Nu stiu daca va mai aduceti aminte, dar cu siguranta vi s-a intamplat sa dati cu nasul de un iz care sa va trimita inapoi cu gandul la un anume moment din viata voastra.

Pentru mine, asocierea mirosului cu vazul este un lucru normal, ca pentru toti ceilalti, dar mi se imprima cateodata un iz foarte puternic, asociat cu o imagine sau un fapt petrecut in trecutul meu, de ma trezesc cu nasul pe sus mirosind ca un ogar antrenat de politie. Chiar zilele trecute am trecut pe langa o cucoana care emana un parfum pe care creierul meu l-a asemanat cu ceva ce m-a facut sa ma intorc si sa merg dupa femeie, incercand sa rememorez amintirea ce ma lega de acel iz. Si, m-am trezit langa un stalp, sprijinandu-ma ca un bou, cu un ranjet pana la urechi, nedandu-mi seama ca m-a cuprins acea amintire mai mult decat era cazul. Bineinteles, era o amintire placuta ca altfel nu se zambeau degeaba trecatorii la mine. Mi s-a intamplat si la volan sa ma cuprinda amintirile, dupa ce am inhalat nu stiu ce miros provenit de nu stiu unde, sa-mi dau seama ca am ajuns la destinatie si nu am retinut pe unde am trecut.

Asocierea mirosului, provenit din alta sursa, cu o amintire placuta sau neplacuta e un lucru pe care nu-l poti controla si care te cuprinde atunci cand nu te astepti.

Ajunsesem, la un moment dat, sa ma trezesc cum imi miroseam degetele si cum functionara de la banca se uita ciudat la mine asteptand sa-i intind teancul de bani. Oare ce-o fi insemnand? Ma intorc cateodata, din cauza parfumului, dupa anumite fetiscane crezand ca-i una din cele ce mi-au marcat existenta. Ajung sa miros bucati de plastic, aducandu-mi aminte de copertile pt.carti pe care le aveam in clasa a 6-a. Uneori, prin magazine, incep prin a mirosi gentile din piele care-mi aduc aminte de gentuta mea de la gradinita, cu feliile de paine cu unt, marul si ceiutul.

Dar, de ce nu pot asocia deloc mirosul neveste-mii, maica-mii, sora-mii sau a prietenilor cu ceva? Pentru ca inca nu sunt amintiri? Pentru ca inca exista in viata mea? Inseamna ca trebuie sa vorbesti la trecut de un lucru sau un fapt ca sa-l ai asociat in creieras cu un miros specific. Pacat. Tare as fi vrut sa-mbratisez o fatuca pe strada, fara sa-mi dau seama, crezand doar ca-i vorba de nevasta-mea. Sau, sa-ncep sa-l pup pe colegul meu de munca aducandu-mi aminte de una din femeile din viata mea. Asta, fiindca colegu`se da cu parfumuri mai dulci.

Dar, daca parfumul din aer iti aduce aminte de ceva neplacut? Iti poti controla apucaturile? Sau incepi sa plangi ca un descreierat? Sau sa te legi de oameni pe strada? Chiar sunt amintirile atat de puternice incat sa nu-ti poti contola iesirile?

Poate aflati si-mi spuneti si mie.

Spicuiri prin...amintiri (II)

Mi-aduc aminte ca ne-am mutat la o fermă imensa, una dintre cele mai impresionante ale lui Ceauşescu. Cu mii de hectare de pământ, mii de capete de vite si o baza furajeră imensa.
Eram destui copii pe acolo, asa ca nu lipseau scenele de hohote si cele de plâns la mămica-n poală. Aveam, pe la 5 ani, o gagică cu care mă furişam pe la atelierul mecanic ca sa ne giugiulim. Ce ştiam eu atunci? A fost o vârsta critica in acea perioadă: am tras primul fum de ţigară de la un chiştoc de Carpaţi aruncat pe jos de muncitorii lu` maica-mea, m-am urcat pe o bicicleta de oameni maturi si mi-am terminat ouţele pâna s-au facut vineţii în încercarea de a invăţa sa pedalez, era sa mă inec in iazul cu peşte unde era taica-miu inginer din dorinţa de a mă sui pe şalupa de tuns stuf, am căzut de pe leaganul unde ma dădeam peste cap si doar o minune a facut sa nu crăp.
Cea mai tare fază a fost atunci cand eu si gagica-mea de 4 ani ne-am retras sub o combină(utilajul care treiera grâul), cu păturica roz a lu` sora-mea, cu bombonele si brifcor. A fost prima mea semiexperienţă sexualâ, fiindca nu am reuşit decât sa o dezbrac pe fătucă si s-o pipăi eventual. Nu ma judecaţi fiindca am avut acordul fetei si, oricum, cred că îi făcea plăcere să se joace de-a mama şi de-a tata. Problema este ca se facuse intuneric si ne căutau disperaţi părintii, care instituiseră si o celulă de criză, cu toate farurile de la maşinile agricole aprinse. Am apărut relaxaţi ca doi indragostiţi de sub combină şi am incercat sa nu dam detalii intime ale aventurii noastre, chiar daca bătaia pe care am primit-o a avut drept scop scoaterea la iveală a unor declaratii picante. Atunci s-a petrecut si primul eşec in dragoste, fiind ultima oara când am mai putut s-o ating pe fătucă. Eu am trecut cu bine peste despărţirea forţată, dar ea a luat o doza mica de medicamente. Din greseală, bineînteles, fiindca pastilele aveau culoarea roz, erau aruncate pe jos şi semănau cu nişte bombonele. Şi fetii îi plăceau bombonelele. In cele din urmă s-a mutat de la ferma, la oras unde i-am pierdut urma.
La ferma Râşeşti, că aşa se cheamă locul cu pricina, am avut o copilarie fericită, înconjurat de natură, de oameni prietenoşi şi de nişte părinţi minunaţi.
Peste 2 ani a trebuit să ajung şi eu la oraş ca să mă şcolesc.
Alte aventuri şi acolo. Dar alta dată...

Spicuiri prin...amintiri (I)

Stăteam la un pahar de amintire cu nevastă-mea si mi-am dat seama cât de mult imi lipsesc poveştile despre copilăria mea, de altfel una foarte năbădăioasa. De unde să încep? De unde imi aduc aminte.
Ştiu, din spusele părintilor, ca am copilărit mai mult la ţara, la bunici, că m-au mai ţinut si naşii soră-mii care mi-au aplicat si prima tunsoare "a la pârnăiaşi" pentru întarirea firului de par. Părintii mei au fost toata viaţa ingineri si au petrecut-o pe câmpurile patriei cu copiii dupa ei, bineinteles, că aşa era sistemul. Cand aveam vreo 3 ani m-am trezit ca locuiesc intr-un cătun, in Moldova, de vreo cateva case, care-si spunea IAS Vetrişoaia. Cine era pe-acolo? Doar noi, oamenii (specialiştii si prăpădiţii), animalele partidului (ovinele si bovinele) si ştabii. Un cătun atat de micuţ ca mi-era frica sa trag o băşina fiindca auzea paznicul de la ferma. Noi, copiii, ce stiam? Doar joaca. Părinţii? Doar muncă, si chefuri cateodata. Se lasa cu bauta adevarata.
Tin minte ca aveam o casa de la partid, un fel de duplex fiindca in jumatea ailalta mai stateau niste ingineri. Era asa de frumos ca de poftă, eu si sor-mea mâncam găinaţul uscat de pe sârma de rufe. Ne vizitau si vulpile, mai ales noaptea, si pe la cuştile cu găini, ca si-a dat seama taică-miu ca nu-i bun de păsăricultor. O ţin minte, in prostia mea, pe Floricica, atat de voluminoasa si voluptoasa ca o vaca de prăsila. Era vecina noastra, pe care o bălăcaream de cate ori aveam ocazia. Asta, până cand m-a salvat din ghearele unui monstru. De fapt o omidă cat palma de grasă, care-si gasise culcuş in coama mea bruneta. Floricica a avut curajul de a o smulge din părul meu inainte de a apuca sa ma piş pe mine si a aruncat-o in foc, moment in care am decis sa-mi respect salvatorul pentru tot restul vietii.
Tin minte ca Bârcă, un pişpirel de pe-acolo era vestit cum c-ar deţine o avere in stomac formată doar din monede de 5 si 25 de bani cu tractor si soare pe ele, bineînţeles. Şi, am incercat să mai rotunjesc veniturile familiei prin economisirea la stomac. Da' de unde frate, că mi-a fost rău de nu ştiam unde să mă mai ascund.
Am fost mămos, recunosc că altfel nu ajungeam unde sunt acum. Pe vremea aia se ţineau şedinţe de partid până la 10 noaptea, iar noi rămâneam acasa cuminţi până se gândeau ăia să le de-a drumul. Atât de cuminti, încât la 3 anisori am reusit să parcurg 1 km prin zăpadă, desculţ si doar in pijamale, de unul singur până la birourile partidului, unde am zărit-o pe maică-mea pe fereastra. Moment în care m-am liniştit şi am decis să mă culc în locul câinelui, pe preşul de la intrare, doar doar or da ăia peste mine când s-o termina paranghelia. Lucru şi făcut, doar că eu eram ingheţat bocnă, dar viu, cu câinele încolăcit in jurul meu, care încercase să-şi recâştige poziţia pentru somn.
Peste vreo 2 ani am fost nevoiţi să părăsim ferma minunată şi să ne mutăm la o alta unde am continuat seria de aventuri năstruşnice pe care vi le voi povesti într-o alta seara.
Noapte buna...