Traiana si vrajeala de fasole.

A fost o data ca niciodata un fetitel, fat-uca de pescar, ce era saraca lipita de tarmul marii. Si, intr-o zi, cum plimba ea calutu` de mare a gasit o cutie de tabla ce plutea. A desfacut-o si a vazut cum inauntru se inghesuiau cateva boabe maronii ce miroseau a sosete de baba. Atat de tare i-a luat ochii fasolea incat , uitandu-se in jur, Traiana isi vari degetul adanc in cutie si cu miscari de du-te vino hali juma` din ea. Speriata si mandra in acelasi timp, fata noastra alerga inspre casa ca o caprita si-si ascunse cadoul puturos in pamant, alaturi de cadavrul lu` tat-su ingropat de cateva zile, fiindca stia ca acolo nu are nimeni chef sa umble. Se apropie si seara, iar Traiana simtea cum burta ei ii transmitea semnale, parca-parca ar vrea sa ii sopteasca ceva. Urland de durere si cu mana la burta alerga iute spre Boca, ma-sa, zicandu-i sa asculte ca-i transmite tat-su ceva. Nici nu avu timp sa-si propteasca urechea de burta ei, cand: fassssss, si mesajul fu transmis. Un mic chicot se ivi din gatul fetei si incepura amandoua sa rada ca spartele pana cand un parfum cu miros de muci clociti a invadat camera si asa minuscula. Noaptea aia au dormit in cusca, cu cainele, iar Traiana a visat intruna la cutia cu vrajeala de fasole.

A doua zi, parca D-zeu a vrut, era o vreme atat de frumoasa incat ma-sa a decis ca-i timpul sa mai mearga-n sat dupa pendula, ca ramasese ceasul fara cuc. Ramanand singura acasa, Traiana a decis ca-i timpul sa dea pe gat si restul de fasole, cand il zari in curte pe caine cu cutia la bot si cu botu`n cutie. Nu stiu daca vi sa-ntamplat, dar fetita nostra nu gasea la indemana nici un pietroi pentru a-i zdrobi capul hotului, asa ca a pornit pe urmele sale. Dupa nici cativa pasi, in gradina, il insfaca pe caine de gat si-i lua jucaria, dar nu constata decat ca vrajeala de fasole fusese linsa pana la fund. A bocit cat a bocit si cu inima indoita a luat un cutit de prin casa si l-a descpicat pe caine in vederea recuperarii fasolii. Cand deschise poarta ca sa intre-n curte, ma-sa ramase cateva clipe socata vazandu-si fiica alergand ca nebuna prin ograda c-o basica-n cap. Ii smulse vrajeala de pe umeri si constata ca Traiana ramasese cheala de la putoarea din stomac. Fara sa-i zica nimic si cu un zambet larg o duse pe fata in fata casei, ii arunca o galeata de apa pe ea si, spunand niste descantece, o unse cu bucati de ceapa si usturoi.

Mai tarziu, Boca, ii explica Traianei ca fasolea a facut-o preferata tuturor, devenind printesa cheala. Si, de atunci pana azi, in sat s-a mancat numai vrajeala de fasole, cu un gust amar de saracie. Iar ca s-ajungi in gratiile Traianei trebuia sa fi mancat multa vrajeala de fasole.